Cum îți dai seama dacă ai ADHD și când este utilă evaluarea psihologică?

Unii oameni atrag atenția asupra faptului că am ajuns să vedem ADHD aproape peste tot. Alții vorbesc despre subdiagnosticare și despre adulții care au trecut printr-o viață întreagă fără să știe de unde vin dificultățile lor.

Aș începe cu un lucru foarte important. ADHD nu apare brusc la 25, 35 sau 45 de ani. La aceste vârste, dificultățile pot deveni mult mai evidente. De câteva luni nu mai reușești să te organizezi, uiți lucruri importante, îți fuge mintea în zece direcții și ai senzația că nu mai faci față.
Dar dacă vorbim despre ADHD, trebuie să te întorci puțin în timp. Mai exact, în copilărie.

ADHD la adulți și simptomele din copilărie

În DSM-5, manualul acela de diagnostic despre care auzi vorbind mulți psihologi și psihiatri, există un criteriu important: mai multe dintre simptome trebuie să fi fost prezente înainte de vârsta de 12 ani.

Asta nu presupune să fi primit un diagnostic atunci. Amintește-ți dacă pierdeai mereu lucruri, visai cu ochii deschiși în clasă, îți făceai temele în ultimul moment deși știai foarte bine materia. Sau dacă auzeai mereu: „Ai putea, dacă ai fi puțin mai atent.”

Sunt indicii care merită investigate, dar nu sunt suficiente pentru stabilirea unui psihodiagnostic. Contează și persistența simptomelor, felul în care se manifestă în mai multe contexte și dificultățile pe care le provoacă în viața de zi cu zi.

Pe mine ADHD-ul m-a pasionat din momentul în care am aflat că unul dintre copiii mei are această tulburare. Am vrut să înțeleg cât mai bine cum funcționează, de unde vin dificultățile, cum să îl ajut și cum să lucrez cu el. De aici a pornit interesul meu pentru aprofundarea acestui domeniu.

ADHD la femei. De ce poate trece neobservat ani întregi?

Vreau să vorbesc puțin despre ADHD la femei. O fetiță cu rezultate bune la școală poate trece neobservată ani întregi, chiar dacă are dificultăți de atenție și organizare.

Unele fete învață foarte devreme să își compenseze dificultățile. Devin extrem de conștiincioase, își fac liste, verifică lucrurile de mai multe ori și muncesc dublu pentru a nu uita nimic. Din exterior par perfect organizate, însă numai ele știu cât efort depun pentru a ține totul sub control.

Dar să nu înțelegi acum că toate fetele care se cățărau în copaci, se băteau cu băieții și nu erau atât de liniștite pe cât și-ar fi dorit părinții sau pe cât „îi șade bine unei fete” aveau ADHD. Copiii au temperamente diferite. Un copil energic, curios, îndrăzneț sau neastâmpărat nu are automat o tulburare.

Revenind la femeile care au învățat să compenseze încă din copilărie, strategiile lor pot funcționa ani întregi. Până când apar mai multe responsabilități, un stres puternic sau o experiență traumatică. Solicitările cresc și efortul necesar pentru a le gestiona devine tot mai mare.

Unele femei observă schimbări ale atenției și memoriei și în perioada perimenopauzei. Modificările hormonale, dificultățile de somn și alte simptome ale acestei perioade pot complica tabloul. Influența schimbărilor hormonale asupra simptomelor ADHD este încă cercetată, iar datele despre perimenopauză rămân limitate.

ADHD, anxietate sau consecințele unei traume?

Aici este partea care mie mi se pare deosebit de importantă. Nu orice dificultate de concentrare înseamnă ADHD.

După o traumă poți să uiți, să te concentrezi greu și să ai senzația aceea neplăcută de ceață mentală. În anxietate, mintea poate fi atât de ocupată cu anticiparea pericolelor încât nu mai reușești să fii atent la ceea ce ai de făcut. În epuizarea profesională se pot întâmpla lucruri asemănătoare.

Și mai există o situație: să ai ADHD, dar și anxietate. Sau ADHD și epuizare profesională. Aceste dificultăți pot coexista.

Ei, și atunci cum afli?

Tocmai acesta este rostul unei evaluări psihologice clinice și al psihodiagnosticului realizat temeinic. Un chestionar completat pe internet nu este suficient. Avem nevoie de istoricul dificultăților, de informații despre copilărie, de identificarea situațiilor în care apar simptomele și a felului în care îți afectează viața.

În psihodiagnosticul diferențial investigăm și alte explicații posibile pentru simptome. Folosim interviuri clinice și instrumente psihologice standardizate, iar rezultatele sunt interpretate în contextul întregului istoric al persoanei evaluate.

Atunci când este necesar, evaluarea este completată prin colaborarea cu medicul psihiatru.

La ce îți folosește să afli la 35, 40 sau 50 de ani dacă ai ADHD?

Sunt oameni care spun că preferă să nu știe. Nu vor diagnostice, nu vor etichete și își văd în continuare de viață. Alții au nevoie de răspunsuri, mai ales după ani întregi în care s-au străduit să înțeleagă de ce anumite lucruri aparent atât de simple pentru ceilalți lor le cer un efort uriaș.

Iată un exemplu. De ani de zile te tratezi pentru anxietate. Ai luat medicamente, ai urmat recomandările medicului și anxietatea s-a ameliorat. Dar continui să uiți, să amâni, să pierzi lucruri și să te organizezi cu mare dificultate. Te străduiești, obosești, te enervezi pe tine și o iei de la capăt. Începi să te întrebi ce mai este în neregulă cu tine și de ce nu reușești deși depui atât de mult efort.

Dar dacă, pe lângă anxietate, ai și ADHD?

Cele două tulburări pot exista împreună, iar tratamentul anxietății nu rezolvă automat dificultățile provocate de ADHD. La fel de bine, poți fi convins că ai ADHD, iar evaluarea să identifice o altă explicație pentru simptomele tale.

De aceea contează psihodiagnosticul diferențial.

Odată ce afli cu ce te confrunți, poți învăța strategii de organizare și gestionare a timpului adaptate dificultăților tale. Înveți să identifici situațiile în care îți pierzi atenția, să reduci distragerile și să îți planifici activitățile în mod realist.

Și da, ADHD-ul la adulți poate fi tratat și medicamentos. Medicul psihiatru este cel care evaluează indicația tratamentului și discută cu tine despre beneficiile și riscurile acestuia.

Dar mai există o parte foarte importantă și anume felul în care ajungi să te privești pe tine.

Gândește-te cum este să auzi o viață întreagă că ești leneș, dezorganizat, neatent sau că nu îți dai suficient silința. Ajungi să te consideri incapabil, să îți pierzi încrederea în propriile posibilități și să te critici pentru fiecare lucru pe care nu reușești să îl duci la capăt.

Când afli de unde provin dificultățile tale, începi să îți reexaminezi multe dintre convingerile formate de-a lungul anilor. Înțelegi mai bine cum funcționezi, ce anume te încurcă, ce poți îmbunătăți și unde ai nevoie de sprijin.

Iar dacă evaluarea arată că simptomele au altă explicație, informația este la fel de utilă. Știi ce trebuie investigat și tratat.

Eu cred că este o diferență mare între a te strădui ani întregi fără să înțelegi de ce îți este atât de greu și a ști în sfârșit cu ce te confrunți și ce ai de făcut.

În cabinetul meu realizez evaluare psihologică clinică și psihodiagnostic ADHD la adulți, inclusiv psihodiagnostic diferențial pentru identificarea altor dificultăți care pot explica simptomele.



Surse științifice

1. "NICE – Attention deficit hyperactivity disorder: diagnosis and management (NG87)" (https://www.nice.org.uk/guidance/ng87/chapter/recommendations)
2. "Young și colaboratorii (2020) – Females with ADHD: An expert consensus statement" (https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/32787804/)
3. "Osianlis și colaboratorii (2025) – ADHD and Sex Hormones in Females: A Systematic Review" (https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/40251875/)