ADHD descoperit la 40 de ani. Cum de nu și-a dat nimeni seama mai devreme?

„Eu am fost un copil cuminte, am învățat bine, am terminat o facultate și am o profesie. Cum să am ADHD?”

Întrebarea asta pornește de la o idee pe care încă o întâlnim destul de des: dacă ai ADHD, trebuie să fi avut probleme la școală, să fi fost agitat, neatent și să fi observat cineva că ceva nu este în regulă.

Numai că lucrurile nu sunt întotdeauna atât de evidente.

Un copil poate avea rezultate foarte bune la școală și totuși să întâmpine dificultăți de atenție sau organizare. Poate să învețe într-o singură noapte materia pentru care a avut la dispoziție două săptămâni, să își uite frecvent lucrurile sau să aibă nevoie de cineva care să îi amintească permanent ce are de făcut.

Dacă ia note bune și nu deranjează orele, cine s-ar gândi să investigheze mai departe?

Notele din catalog arată ce rezultate ai avut. Nu arată întotdeauna cât efort ai depus ca să le obții.

La maturitate, lucrurile se pot complica. Ai serviciu, responsabilități, poate o familie, iar nimeni nu mai stă lângă tine să îți amintească ce ai de făcut. În plus, sunt zile în care trebuie să gestionezi simultan atât de multe lucruri, încât strategiile cu care te-ai descurcat până atunci nu mai funcționează.

Și începi să observi niște contradicții greu de explicat. La serviciu poți fi foarte organizat, dar acasă ai o mulțime de lucruri neterminate. Poți avea o memorie excelentă pentru informații complicate, dar să uiți o programare importantă. Poți lucra foarte eficient într-o situație de urgență și să amâni zile întregi o activitate banală.

Uneori, cei din jur interpretează aceste dificultăți drept neglijență sau lipsă de interes. Alteori, persoana ajunge să creadă același lucru despre sine.

De ce ajung unii oameni să fie evaluați abia după 40 de ani?

Pentru că anumite dificultăți pot fi compensate multă vreme. Unii adulți folosesc agende, alarme, verifică repetat ceea ce fac sau își organizează viața în jurul unor rutine foarte stricte. Pot avea rezultate profesionale bune, dar cu un consum de energie considerabil.

Apoi se schimbă ceva. Apar mai multe responsabilități, un serviciu mai solicitant, copii, probleme de somn sau o perioadă de stres prelungit. Lucrurile pe care înainte reușeau să le țină sub control devin tot mai greu de gestionat.

Încep să caute explicații și, uneori, ajung pentru prima dată să ia în calcul ADHD.

Asta nu înseamnă că orice adult care se recunoaște în aceste situații are ADHD. Mulți oameni funcționează astfel în perioade de suprasolicitare, anxietate sau epuizare.

Și mai există o diferență importantă: ADHD este o tulburare de neurodezvoltare. Nu apare brusc la 40 de ani. Dacă este prezent, trebuie să existe indicii că manifestările au început încă din copilărie, chiar dacă atunci nu au fost recunoscute.

Tocmai de aceea, într-o evaluare clinică, istoricul persoanei este esențial. Contează cum au evoluat dificultățile, în câte contexte apar, cât de mult afectează viața și dacă există alte explicații pentru ele.

Un diagnostic primit la maturitate poate ajuta o persoană să înțeleagă dificultăți cu care s-a confruntat ani întregi. Dar evaluarea trebuie să rămână riguroasă, indiferent cât de mult se regăsește cineva în descrierile ADHD.

Poți să fi fost un elev bun, să ai o profesie solicitantă și totuși să ai ADHD. La fel de bine, poți să întâmpini dificultăți de atenție și organizare fără să ai această tulburare.

Diferența se stabilește prin evaluare, nu prin numărul de exemple în care te recunoști.


Oana Vasiliu – Psiholog clinician, Iași

Evaluare psihologică și psihodiagnostic ADHD la adulți.